Să vorbim despre dispersia pigmentului:
În esență, dispersia pigmentului este un proces de precizie de transformare a pigmentului brut sub formă de pulbere uscată în particule fine care sunt distribuite stabil și uniform într-un mediu.
Acest proces poate fi distilat în trei etape de bază interconectate și secvenţiale:
1. Udare
Acesta este punctul de plecare pentru toate procesele de dispersie. Scopul este de a deplasa aerul și umiditatea adsorbite pe suprafețele particulelor de pigment, permițând mediului lichid (cum ar fi o soluție de rășină sau un dispersant) să acopere complet fiecare particule de pigment. Eficacitatea umezirii depinde direct de tensiunea superficială a mediului și de compatibilitatea polarității acestuia cu suprafața pigmentului. Udarea eficientă este baza pentru succesul tuturor etapelor următoare.
2. Separare și măcinare
După ce pigmentul este acoperit de mediu, este necesară energia mecanică (aplicată prin intermediul unor echipamente precum mori de mărgele sau mori cu coș) pentru a desprinde agregatele dintre particulele de pigment (care sunt formate prin legarea-la-față a particulelor primare și posedă forțe puternice). Scopul acestei etape este de a reduce particulele la o dimensiune apropiată de cea a particulelor primare. Este esențial ca energia mecanică aplicată să fie controlată și eficientă, având ca scop disocierea agregatelor fără supra-compactarea particulelor sau introducerea de noi defecte.
3. Stabilizare
Aceasta este cheia pentru a ne asigura că dispersia își menține performanța în timpul depozitării și utilizării fără degradare. Aceasta implică menținerea particulelor fine separate într-o stare dispersată pe termen lung, prevenind re-agregarea sau flocularea acestora. Mecanismele de stabilizare sunt împărțite în principal în două tipuri:
Stabilizare electrostatică: Se realizează folosind dispersanți ionici care formează un strat dublu electric pe suprafața particulelor, utilizând repulsia dintre sarcini similare pentru a obține stabilitate. Acest lucru este comun în sistemele apoase.
Stabilizare sterica: Se realizeaza folosind dispersanti polimerici. Grupurile lor de ancorare se adsorb pe suprafața pigmentului, în timp ce lanțurile lor solvatate se extind complet în mediu, formând o barieră fizică care împiedică particulele să se apropie unele de altele. Acest lucru este comun în sistemele cu-solvenți.
O dispersie reușită trebuie să atingă simultan toate cele trei obiective: umezire excelentă, separare/măcinare minuțioasă și stabilizare eficientă-pe termen lung.
